Prima dată cand mi-a murit

1  Titlul e denumit așa doar ca să nu pară din prima că sunt atât de jos pe scara erecției. Adevărul e că nici măcar nu s-a sculat.

Tragica mea poveste începe în jurul orei 6 dimineața în apropierea Paștelui. Probabil povestea n-ar fi fost atât de tragică dacă n-ar fi fost prima încercare de sex dintre mine și tipa respectivă. Ea fiind o domnișoară respectabilă pe care n-am agățat-o cu 2 shoturi și o palmă pe lindic, se înțelegea de la sine că trebuia să fac impresie bună și, eventual, ca să prelungim orice tip de relație, să-i rămân în amintire drept un Rocco Sifredi mai tandru și mai neepilat pe piept.

În modestul meu apartament din Drumul Taberei, privirile noastre erau mai tulburătoare decât apa de la chiuvetă, tensiunea sexuală izbucnea mai rău că Vadim în fața camerelor, sărutările erau mai aprinse decât Londra în 1666, atingerile mai fierbinți decât situația din Ucraina, iar bătăile inimii creșteau mai repede decât prețul la benzină. Și toate astea aveau să fie distruse într-o clipă.

Era clipa în care mi-am dat brusc seama că dacă aș fi vrut să folosesc expresia ”beli-mi-ai carasu”’, n-aș fi putut să adun nici măcar de-o hamsie subnutrită. Era clipa în care am știut că dacă spuneam că ”mi-a murit la intrare”, aș fi fost avantajat pentru că se subînțelegea că a fost vie la un moment dat. Clipa în care bărbăția mea se zbătea la capătul de jos al unei scări undeva între Botezatu și Flamingo Boys.

Mi-am șters rictusul de pe față și mi-am dat seama că trebuie să port o discuție în particular cu viitorul meu baros, actual ciocănel de testat reflexe. Nu eram încă extrem de panicat și pe moment am dat vina pe faptul că eram obosit. Am fugit la baie să trezesc bestia care știam că zace undeva acolo… Într-o hibernare cu 5 somnifere date pe gât cu 15 beri, dar undeva acolo.

La baie mi-am dat cu apă rece pe față, m-am privit 2 secunde în oglindă și am început hotărât exercițiul de trezire și revigorare. Procesul s-a desfășurat clasic pentru 20 de secunde după care am început: s-o stropesc, s-o scuip, s-o bag sub apă caldă, s-o agit, s-o lovesc cu capul de chiuvetă, să o motivez verbal, să-i promit că nu-i mai dau cu aftershave după duș și, în final, s-o implor în genunchi să nu mă facă să stric o seară mișto. N-a funcționat nimic, evident. Ăla a fost momentul în care mi-am dat seamă că pula este o ființă autonomă: fix când ai nevoie de ea, vine și-și arborează steagul disfuncției erectile pe primăriile tale, făcându-ți tot corpul s-o urască, dar în același timp să o țină aproape pentru că n-ai de unde să știi când mai ai nevoie de 5% în campania electorală și pică de-o alianță. Stai. Ce?

Mă rog, într-un final, lipsit de speranța, mi-am pus halatul pe mine și am ieșit din baie. Drumul de la baie până în cameră a părut puțin mai chinuitor decât drumul lui Iisus cu crucea-n spate spre dealul Golgotei. Zic asta pentru că eu, spre deosebire de Iisus, nu puteam să mă duc la ea și să mi-o ard la modul ”a, pula mea, sunt Dumnezeu pe Pământ și n-am nevoie de o erecție ca să te fac să-mi cazi în genunchi. Hai, jos textila!”.

Holul devenea tot mai lung pe măsură ce pășeam spre sufragerie. Deja mă mișcăm în slow motion doar ca să pot să simt și mai mult cum mă îndrept spre abisul umilinței. În momentele alea am știut că am devenit un Tudor Chirilă al sexului. Adică băiatul ăla care poate să țină o femeie de mână și să-i cânte frumos la ureche, neputând realmente s-o fută.

Am ajuns în cameră și cu ochii în pământ am declarat decesul. Ea se uită docil și fără vreo reacție la mine. ”Super” ,îmi zic, ”să începem detensionarea căcatului asta.” Am invitat-o să facă mișto de mine, am făcut eu mișto de mine. Am asigurat-o că nu e vina ei și că nu trebuie să se simtă nicicum. Am făcut până și o glumă: ”haha, fix când învie Iisus îmi moare mie”.

NICI O REACȚIE. Adică nici după gluma asta super-super amuzantă. Imaginați-vă!

Capul meu devenise deja o enciclopedie de interpretări: ”poate n-a mai pățit asta niciodată și nu știe ce să zica”, ”poate arăt ca un ratat și ar trebui să mă calmez”, ”poate aș părea mai puțin afectat dacă încep să fac flotări în pula goala”, ”poate Tudor Chirilă are o erecție chiar acum”.

Văzând că n-am nicio șansă să deslușesc ce gândea în momentele alea, am pus un film și am petrecut cele mai ciudate 2 ore ținând-o în brațe pe tipa pe care nu am fost în stare s-o fut. În timpul filmului mă gândeam doar la toate momentele alea când mi se scula întâmplător la școală, în cafenele, în biserică sau în RATB când trebuia să cobor cu o stație mai târziu pentru că nu puteam să mă ridic de pe scaun. Mă mai gândeam ce muie o să-mi tragă viața când o să mă trezesc din somn peste câteva ore și o să am cea mai pietroasă erecție din istorie, ea, evident, nemaifiind acolo.

Orele s-au scurs, filmul s-a terminat, ne pregăteam să plecăm și fix când credeam că viața n-o să mai fie niciodată la fel…  VICTORIE! După 5 ore de agonie, 15 seturi de palme în oglindă, un pachet de țigări fumat de nervi, 3 ceaiuri verzi și presiunea faptului că, în mintea mea, era posibil să rămân cu un șoc post-traumatic, am reușit să onorez Scularea de Pulă. Da, a fost atât de glorios încât ”erecție” este un cuvânt care exprimă prea puține sentimente. De nicăieri au apărut artificii, balonașe, sunete de fanfară, aplauze, oameni care mă felicitau, băteau palma cu mine, cereau autografe. Toată suflarea omenirii se unise să mă aclame pe acorduri de AC/DC în timp ce eu mă învârteam în cameră făcând plecăciuni. A și ea? Ea plecase încă de când am început să urlu ”victorie!” și să alerg cu pula sculată prin casă imitând toate modurile în care se bucură jucătorii în FIFA 07.

Morala: orice s-ar întâmpla, într-un final, n-ai cum să fii mai impotent decât Tudor Chirilă.

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Prima dată cand mi-a murit&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s